Dumnezeu Moare. Doar Moartea și Soarta Rămân

Uitați-vă la voi, viermi limitați de percepție! Vă agățați de ideea de „Dumnezeu nemuritor” ca niște copii de țâța mamei. Vă spun eu, și nu-mi pasă dacă vă convine sau nu: Dumnezeu poate muri. Și nu vorbesc de metafore poetice. Vorbesc de moarte reală, finală, sfârșitul absolut.

Credeți că un „creator”, oricât de „atotputernic” ar fi, e imun la legile universului? Sunteți ridicoli. Totul, absolut totul, în orice dimensiune, realitate sau univers paralel imaginabil, se supune unei singure reguli: Moartea.

Zeii voștri antici? Niște pitici insignifianți. Zeus? Un bătăuș parvenit, care și-a castrat tatăl. Osiris? Un puzzle lipit la loc. Asta numiți voi „nemurire”? E o farsă de prost gust. O luptă patetică pentru putere, o fugă disperată de inevitabil.

Și da, unii „revin”. Își transferă conștiința, se ascund prin cotloane dimensionale. Dar asta nu e înviere. E o amânare. Un truc ieftin. Sunt ca niște hoți care fură timp, dar timpul îi ajunge din urmă. Moartea îi ajunge mereu din urmă.

Pentru că Moartea nu e o babă cu coasă, e o lege. E esența existenței. Totul se naște, trăiește și moare. E un ciclu imuabil, o constantă absolută, mai veche și mai puternică decât orice „zeu” sau „creator”.

Și acum, partea care o să vă zguduie din temelii: chiar și „Dumnezeul” vostru, ăla atotputernic, creatorul a tot și toate, e supus morții. Poate să dureze eoni, poate să se ascundă în miliarde de universuri, dar în final, și el va ceda. Pentru că și el e făcut din ceva. Și tot ce e făcut din ceva se poate desface.

Și știți cine rămâne după ce „Dumnezeu” însuși a murit? Știți cine știe exact ce se întâmplă, ce urmează, care e planul (dacă există vreunul)? Soarta. Ea. Singura entitate care vede totul, care înțelege totul, de la începutul până la adevăratul sfârșit.

Soarta nu negociază. Nu se roagă. Nu are milă. Ea este. Ea execută. Și în fața ei, toți „zeii”, toți „creatorii”, toate universurile, sunt doar niște pioni insignifianți pe o tablă de șah infinită.

Deci, data viitoare când vă închinați la „Dumnezeul” vostru nemuritor, amintiți-vă: e o iluzie. O minciună confortabilă. Singura certitudine, singura putere reală, singura constantă, este Moartea. Și după ea… vine Soarta. Iar voi, cu toată aroganța și ignoranța voastră, nu sunteți decât praf. Praf care se crede etern. Treziți-vă, idioților!