Dansul ipocriziei absolute: o poveste de Crăciun, minciună și justiție poetic

Era ajunul Crăciunului, ora la care toate sufletele cuminți își înveleau minciunile în hârtie strălucitoare și le puneau sub brad, alături de promisiunile nerespectate din anul care trecuse. Ana, 35 de ani, căsătorită, mamă iubitoare în ochii lumii și profesionistă model la birou, își petrecea seara decorând masa cu aceeași mâini care cu câteva ore înainte îi explorasera pielea lui Andrei, colegul ei de muncă.

Dacă există un punct în care ipocrizia și fantezia se întâlnesc, acesta este cu siguranță momentul în care o femeie căsătorită decide că moralitatea e un cuvânt inventat de proști și că fidelitatea e doar un construct social depășit. Andrei, bietul naiv, fusese inițial ezitant – poate un rest de conștiință, poate doar frica de complicații – dar Ana, cu șarmul ei de femeie sofisticată care știe că poate avea orice își dorește, i-a făcut oferta pe care nicio ființă umană mediocră nu o poate refuza: trupul ei pe tavă, condimentat cu promisiunea că totul va rămâne un secret.

Aventura a durat doi ani, timp în care Ana s-a transformat într-un exemplu viu de dualitate: dimineața, soție devotată, pregătind micul dejun cu zâmbetul angelic al unei sfinte; seara, femeia interzisă, aruncată în brațele altui bărbat, cu o poftă insațiabilă de senzații noi.

Dar într-o zi, inevitabilul s-a produs. Universul, acest ironist de profesie, a scos la suprafață o realitate pe care Ana nu o anticipase. Andrei nu doar că nu îi era fidel – dar nici măcar nu se considera într-o relație! Ba mai mult, avea aventuri multiple, fără vreo tresărire de vinovăție. Cum îndrăznește?!

– Cum ai putut să mă înșeli?! i-a strigat ea, furioasă, în parcarea biroului.

Andrei, cu un calm imperturbabil, și-a aprins o țigară și a râs.

– Draga mea, tu ești cea care își înșală soțul. Eu nu am fost niciodată implicat în vreo relație cu tine. Dacă ți-ai imaginat altceva, e strict problema ta.

Ana a fost lovită de cel mai devastator adevăr pe care o femeie ca ea îl putea auzi: că ea, regina dramei, imperiul moralității distorsionate, nu era, de fapt, nimic mai mult decât o aventură de duzină.

În mintea ei, realitatea nu avea nicio valoare. Singurul lucru care conta era povestea pe care și-o spunea sieși. Și în această poveste, ea era victima.

Așa că și-a activat arma supremă: răzbunarea.

A mers la șeful lor, un bărbat care o privea de multă vreme cu acea poftă incontrolabilă specifică masculilor puternici care au totul în afară de ceea ce își doresc cel mai mult.

– Vrei să mă ai? Perfect. Dar trebuie să-l concediezi pe Andrei.

Un troc simplu, cinic, lipsit de orice iluzie romantică. Șeful a acceptat. Andrei a fost concediat.

Dar ce farmec are o victorie fără un festin de distrugere? Ana a continuat să își croiască drumul prin lume folosind cea mai veche monedă de schimb: propriul corp. Oriunde se ducea, ori șantaja, ori seducea.

Adevărul? Ei bine, adevărul e ceva care nu are loc într-o astfel de poveste.

Un an mai târziu, într-un moment de grație autoimpusă, a decis că era timpul să își spele păcatele în fața soțului ei. Nu pentru că ar fi simțit vreo remușcare, ci pentru că avea nevoie de o nouă provocare.

– Dragul meu, trebuie să-ți spun ceva…

Și i-a spus.

El, bărbat slab, dresat de societate să ierte orice în numele iubirii, a acceptat umilința și a rămas cu ea.

Dar pentru Ana, această iertare a fost cea mai mare insultă.

Dacă el nu voia să o pedepsească, atunci ea avea să-l distrugă singură.

A început să-i ruineze viața, să-l submineze la fiecare pas, să-l transforme într-o epavă.

Dar universul, mereu ironic, a făcut ceea ce face întotdeauna: i-a pus în față o oglindă.

Toți cei pe care îi rănise, manipulat, distrus, și-au unit forțele și au depus plângere împotriva ei.

Într-o lume ideală, asta ar fi fost momentul în care Ana primea ceea ce merita.

Dar în realitate, justiția este doar un concept abstract folosit de cei slabi pentru a-și hrăni iluziile.

A scăpat basma curată.

De ce? Pentru că cei ca ea nu pierd niciodată. Pentru că lumea în care trăim nu este despre dreptate, ci despre cine își spune povestea mai bine.