Băi bulangiule, nu te-ai născut așa. Și nici nu ești obligat să mori așa
Ce lipsește în creier, ce e în plus în corp și de ce toată lumea se supără când spui cu voce tare că se poate repara
Eram la o masă, patru inși, bere, unul dintre ei îmi povestește despre fi-su care s-a apucat de dans. La un moment dat zic, ca între noi, „păi dacă îl lasă în voia lui o să ajungă bulangiu”. Și imediat, ca un reflex de knee-jerk, omul de lângă mine ridică mâna ca la școală:
— Da ce ai, bă, împotriva lor? Că și ei sunt oameni ca noi.
De fiecare dată la fel. Nu apuc să spun două propoziții despre subiect și cineva sare cu asta, de parcă aș fi intrat în cameră și aș fi scuipat pe un steag. Mă apucă râsul. Serios acum, omule, stai jos. Nimeni nu a spus că sunt marțieni. Da, sunt oameni. Normal că sunt. Doar că folosesc un lucru sexual pentru niște beneficii proprii, ca să iasă din rahat, și toți știm cum se chema asta. Cel puțin în trecut. Acum a fost scos din dicționar.
„Te naști așa și pace”
Ăsta e primul articol de credință. Se recită cu o fervoare care nu are nicio legătură cu ce spune biologia, pentru că nu are legătură cu biologia. Are legătură cu faptul că, dacă te naști așa, ești dispensat de orice efort. Nu trebuie să faci nimic. Nu trebuie să te întrebi nimic. Ai o hârtie de la natură, o pui pe masă și toată lumea trebuie să tacă.
Și e o minciună confortabilă, de asta ține atât de bine. Pentru că a doua propoziție care vine imediat este: „nu e boală, deci nu se poate trata”. Aici deja e logică de trotinetă. Boala, în capul lor, înseamnă să tușești și să iei antibiotic. Dacă nu tușești, nu ai nimic. Deci homosexualitatea nu e nimic. Deci n-ai ce trata.
Scoate capul din nisip și gândește o secundă. Sunt chestii în corpul ăsta care nu sunt boli și totuși se repară. Sunt chestii care sunt boli și nu se repară niciodată. Iar eticheta „boală” nu decide nimic, doar te ajută sau te încurcă la casa de asigurări. Criteriul adevărat e unul singur: e ceva ce s-a construit într-un fel și poate fi construit altfel?
La homosexualitate, răspunsul e da. Și nu o spun eu pentru prima dată, o spun niște oameni cu laboratoare și cu nume pe care nimeni nu le bagă în seamă, pentru că rezultatele lor strică o poveste care funcționează prea bine ca să fie deranjată.
2013, articolul care mi-a adus injurături
Am scris acum mai bine de un deceniu un text intitulat „Într-un final, toți ne vom fute în cur”. Lumea a sărit pe mine ca pe o minge. Cum adică, toți? Ce vorbești? Ești prost? Peste noapte apăruseră experți în orientare sexuală care nu citiseră nimic, dar aveau păreri ferme.
Realitatea, câțiva ani mai târziu: exact aia care săreau mai tare au început să se fută în cur. Nu toți, dar destui încât să fie jenant. Și nu vorbesc aici despre cei care au fost întotdeauna așa. Vorbesc despre bărbați care în 2013 aveau nevastă și părere, iar în 2023 au nevastă, părere și un prieten.
Acum, dacă intri într-o sală de fitness sau într-un birou oarecare, fiecare cunoaște cel puțin un bărbat care ia pula în cur. Nu mai e o noutate, e o rubrică. Iar la femei procentul celor care își ling pizda între ele e și mai mare, doar că la ele se vede mai puțin pentru că societatea a decis că două femei care se sărută la o terasă sunt „drăguțe”, nu „un semnal”.
Țin minte și altceva, care spune totul despre viteză. Când am intrat în clasa a noua, dacă auzeai că o fată suge pula, era „wow, ce tare, băi”. Când am terminat, dacă auzeai că una nu suge pula, reacția era „wow, pe bune? nu cred”. În patru ani s-a inversat polul. Nu s-a schimbat biologia, s-a schimbat ce se așteaptă de la tine.
„Bună, sunt Andrei, gay”
Și aici e o chestie care mă enervează mai mult decât subiectul în sine. Te întâlnești cu unul, îți întinde mâna și îți spune: „Bună, sunt Andrei, gay.”
Păi ce pula mea, măi băiete. Pe mine m-a întrebat cineva vreodată dacă sunt hetero? Am simțit nevoia să mă prezint „Bună, sunt Analfabetul și sunt hetero”? Nu. Pentru că hetero e implicit, e terenul, e normalitatea de referință. Iar ei simt nevoia să-și pună eticheta pe masă din prima secundă, ca și cum ar fi o diplomă.
De ce? Pentru că eticheta aia le rezolvă identitatea în locul lor. Nu mai trebuie să fie oameni interesanți, culți, amuzanți, buni la ceva. Sunt gay. Gata, e o personalitate întreagă, predată gata ambalată. Iar dacă tu nu reacționezi cu „aaa, ce fain, super”, ești considerat ostil.
Ce lipsește, ce e în plus
Acum partea serioasă, că până aici a fost introducerea.
Problema nu e în fund și nu e în gură. Fundul și gura sunt consecințe, niște prize în care bagi ștecherul. Problema e în două locuri: undeva în creier și undeva în corp, în perioada în care corpul se construia. La bărbat lipsește ceva în amândouă. La femeie e ceva în plus în corp și ceva lipsă la minte, dar despre asta mai încolo, că acolo e altă poveste și mai puțină lume are curajul să o spună.
Hai să vedem ce zice literatura, pe bune, cu nume, ca să nu zici că inventez.
Gemenii identici. Michael Bailey și Richard Pillard, 1991, studiu pe bărbați. La gemenii identici, care au exact același ADN, concordanța a fost de 52%. La cei fraternali, 22%. Dacă orientarea ar fi scrisă în gene, la cei identici ar trebui să fie 100%. Nu e nici măcar aproape. Jumătate dintre gemenii identici ai unui gay sunt straight. Asta singură dărâmă „te naști așa” în varianta lui tare, cea de slogan.
Genele, în general. Marele studiu GWAS publicat în Science în 2019, pe aproape jumătate de milion de oameni, a găsit cinci regiuni asociate. Cinci. Și au explicat, în cel mai bun caz, un sfert din componenta ereditară. Nu există „gena gay”. Există o sumedenie de variante mărunte care înclină balanța cu un procent-două fiecare.
Ordinea nașterii. Aici e partea cea mai interesantă și cea mai ignorată. Ray Blanchard a arătat, iar Anthony Bogaert a replicat pe eșantioane uriașe, că fiecare frate mai mare crește cu aproximativ o treime șansele ca următorul băiat să fie gay. Cu cât mai mulți frați mari, cu atât mai probabil. Mecanismul cel mai plauzibil e imunologic: organismul mamei reacționează la antigenii specific masculini ai fătului, iar la sarcinile următoare răspunsul e mai puternic.
Opriți-vă o secundă aici, că e important. Dacă numărul de frați pe care îi ai schimbă probabilitatea, atunci orientarea nu e o monedă aruncată la concepere. E un proces, cu doze, cu etape, care se desfășoară în burta mamei. Iar un proces care se desfășoară într-un fel se poate desfășura și altfel.
Ceva ce seamănă cu o urmă epigenetică. William Rice, Urban Friberg și Sergey Gavrilets au publicat în 2012, în Quarterly Review of Biology, o teorie serioasă: homosexualitatea ca efect secundar al unor mărci epigenetice moștenite de la părintele de sex opus. Altfel spus, niște întrerupătoare puse pe gene în dezvoltarea intrauterină, nu genele înseși. Întrerupătoarele se pot muta. Genele nu.
Daryl Bem, Cornell, 1996. Teoria „exoticul devine erotic”, publicată în Psychological Review. Copiii cu temperament atipic pentru sexul lor se simt diferiți de grupul de aceeași sex, iar diferența aia, familiaritatea lipsă, se erotizează la pubertate. Aici e exact „ce lipsește”: lipsește oglinda. Lipsește familiaritatea cu propriul sex în perioada în care se formează preferințele, iar ce nu îți e familiar devine excitant.
Simon LeVay, 1991. Diferență de volum într-un nucleu al hipotalamusului, INAH3, la bărbații gay față de cei hetero. Mă rog, mai aproape de femei. LeVay însuși a recunoscut că nu se poate decide dacă e cauză sau efect. Dar dacă e efect, atunci avem dovada că orientarea lasă urme fizice în creier. Iar ce lasă urme fizice în creier e plastic.
Lisa Diamond, 2008. Utah, femei, opt ani de urmărire. Cartea se numește „Sexual Fluidity” și e scrisă de o lesbiană, fapt care contează, pentru că nu poate fi acuzată de părtinire. Concluzia ei: la femei, atracția nu e un comutator, e un glisier. Se mișcă în funcție de om, de context, de perioadă. „Born this way” e cel mai slab exact la jumătatea populației.
Robert Spitzer, 2001. Unul dintre autorii DSM-ului, cel care în 1973 scosese homosexualitatea din lista bolilor. În 2001 a publicat un studiu pe oameni care trecuseră prin programe de schimbare: 66% raportau funcționare bună heterosexuală. În 2012, cu puțin timp înainte să moară, a publicat o scrisoare în care recunoștea că rezultatele lui erau mai fragile decât crezuse. Asta e onestitate științifică, nu dărâmare. Chiar și așa, cifrele nu sunt zero.
De ce nu auzi de toate astea
Simplu. Pentru că adevărul incomod e administrativ.
În anii ’90, mișcarea gay avea nevoie de un argument care să închidă gura instanțelor. „Nu putem fi dați afară, nu putem fi discriminați, pentru că nu e o alegere, ne-am născut așa.” Argumentul e bun tactic. E atât de bun încât a devenit dogmă, iar dogmei nu îi mai trebuie dovezi. Lady Gaga a cântat „Born This Way” în 2011 și a transformat o strategie juridică în refren de radio. În 2015, Curtea Supremă a SUA și-a bazat decizia tocmai pe imutabilitate.
Iar după ce ai construit o casă pe un pilon, nu mai vrei să auzi că pilonul are fisuri. Cine vine și spune „de fapt nu e chiar așa” nu e primit ca cercetător, e primit ca dușman. Deși nu contestă nimic din ce s-a câștigat, doar explică altfel de ce.
Apoi e și partea de bani. Există o industrie întreagă, de la clinici la influenceri, care trăiește din „ai așa, îți dau eu un tricou, gata”. Dacă orientarea se poate mișca, atunci se poate și lucra la ea. Iar lucrul la ea înseamnă muncă, termene, progres măsurabil. Adică exact ce nu vrea nimeni să audă.
Și totuși, se poate
Hai să lămurim ce înseamnă „se poate”, că aici se înțelege greșit cel mai des.
Nu înseamnă că dimineață te trezești alt om. Nu înseamnă nici că trebuie să renunți la ce ai. Înseamnă că, dacă orientarea e un reflex construit de creier pe baza unor intrări din corp și din mediu, atunci ea se poate recalibra prin aceleași pârghii cu care s-a construit. Nu prin voință, prin condiționare. Voința ține două săptămâni, condiționarea ține.
Logica e simplă, deși execuția nu e. Trei lucruri contează.
Unu: expunerea. Creierul trebuie să primească stimulul „greșit” în cantitate suficientă și în contexte plăcute, nu în contexte de test. Testul inhibă, plăcerea nu.
Doi: scoaterea noutății din ecuație. Noutatea excită, asta e capcana. La început, tot ce e nou e senzațional și crezi că ai descoperit ceva. Abia când noutatea moare și rămâi cu senzația goală, vezi dacă ai rămas din obișnuință sau pentru că îți place. Aici pică majoritatea.
Trei: contextul social. Omul e animal de turmă, iar ce e validat în jur devine valid în cap. Dacă toți din jurul tău sunt într-un fel, creierul tău trage acolo.
Iar timpul e de aproximativ douăsprezece luni. Nu douăsprezece zile, nu trei săptămâni de challenge pe internet. Un an, pentru că vorbim despre un reflex, iar reflexele se rescriu lent. După care nu mai simți nevoia. Nu te mai uiți la un cur de bărbat cu poftă, te uiți cu indiferență politicoasă. Și, culmea, începi să remarci pe stradă lucruri pe care înainte le vedeai doar ca decor.
Acum, exact ce anume lipsește, ce se compensează și în ce ordine se pune fiecare piesă, nu o să spun. E secret profesional. Am mâncat prea mult rahat pe tema asta ca să îl dau gratis. Iar nimic nu e gratis, fraților, mai ales când toată lumea strigă în cor că nu se poate, deci nimeni nu are de ce să plătească.
Partea cealaltă, pe care mulți o ratează
Sincer, nici în pula nu mă doare ce faci tu în intimitate. Cu cine te freci, cum, în ce poziție, cu ce unelte, e treaba ta și a partenerului. Nu intru în dormitorul nimănui cu părerea.
Ce mă deranjează e altceva. Faptul că ați ieșit din dormitor și ați intrat în școli. Că mergeți la copii de zece ani și le arătați pula și le explicați ce e aia mândrie, de parcă ar fi materie de bac. Că un copil trebuie să știe la unsprezece ani ce e un „top” și un „bottom” înainte să știe unde e Oltenia pe hartă.
Și mai e ceva. Dacă eu aș face o chestie de genul, dacă aș intra într-o școală și aș vorbi despre ce fac în pat, m-ar linșa lumea. M-aș trezi cu articole că sunt depravat și că încurc copiii. Voi faceți exact același lucru și sunteți ridicați în slavi, cu imnuri și aplauze, ca niște misionari.
Sunteți niște depravați. Bolnavi mintali. Needucați.
Aș zice să-mi sugeți pula, dar v-ar plăcea și după aia o să-mi cereți și al doilea articol. Așa că vă urez să lingeți o pizdă.
Partajează acest conținut:




Publică comentariul